Inceput/final de sezon moto pe Transalpina

Cum anul asta am fost mai putin productiv cu mersul pe motocicleta,  nu imi inchipuiam ca la capat de sezon mai pot face ceva memorabil. Totusi, o data cu "invierea" Hondei lui fi-miu s-a nascut ideea timida a unei iesiri in echipa, asemanatoare Transfagarasanului de anul trecut. Era o idee firava, mai mult un "to-do" decat un plan. Duminica dimineata inca nu credeam ca iese ceva, dar treburile s-au dovedit a evolua rapid.

Memorabila-mi cadere din Pasul Vulcan, de la sfarsitul sezonului 2009, desi nu a provocat stricaciuni notabile, a lucrat totusi in subconstient. Spre rusinea mea intreg anul 2010 am lenevit lasand Tengaiul sa someze. M-am dat cu bicicleta, cu Samuraiul, dar fara sa imi dau seama, am ratat intreg sezonul fara sa ii simt lipsa batranei Kawa. Ajuns in octombrie m-am resemnat ca 2010 e an de "conserva", mai ales ca dupa ce Dominatorul lui Zoli jr. a crapat i-am cedat motorul meu ca unuia care il putea aprecia mai mult ca mine. Dar Dominatorul s-a reparat incet-incet, iar evenimentul se cerea sarbatorit cu o iesire.

Totul a fost ad-hoc, poate chiar nitel tras de par. O vorba aruncata si organizarea lui fi-miu a facut ca in jur de ora 2 sa plecam din Petrosani cu 3 motoare si cu planul clar de a incerca o ultima traversare a Transalpinei in anul acesta. Ne-am adunat doua motoare enduro(Kawa Tengai si Domi), o vitezana Aprilia RS de 125 si 5 participanti. Era cam tarzior, avand in vedere ca era prima zi de dupa schimbarea orei si era clar ca in jur de 5 se cam lasa intunericul.

Deja inceputul a fost distractiv. Ca sa ajungi la Obarsia Lotrului, trebuie sa traversezi Cheile Jietului, niste chei adanci si umede unde eventual la pranz ajung ceva raze de soare. Aici am dat de un frig patrunzator,gheata si polei. Am mers incet, mai mult de groaza poleiului decat de frica ghetii, care e mai usor de traversat. Decizia s-a dovedit buna, am evitat surprizele neplacute. Nu toti am avut bafta asta, pana la iesirea din chei Dominatorul a avut placerea de a derapa nitel lateral si sa se redreseze, iar Aprilia a tras chiar o mica intoarcere fara urmari. Pe toata portiunea hunedoreana am beneficiat si de bucuria a unui drum national plin de cratere.

Macar dupa iesirea din chei soarele ne-a mangaiat nitel, asa ca ne-am oprit un pic pentru a admira varful Carja in bataia soarelui.

Tengaiul si "copiloata" Iren

Tengaiul si "copiloata" Iren

Soseste si Zoli, Dan si Edu

Soseste si Zoli, Dan si Edu

De aici am marit ritmul, constienti ca timpul e scurt si aveam ceva cale de batut. Am coborat spre Obarsia Lotrului si am intrat pe Transalpina langa celebrul panou cu "Drum inchis circulatiei publice". Am trecut podul si am urcat serpentinele (o placere sa te dai pe curbele alea) pana sus in Saua Stefanu.

Pit-stop in Saua Stefanu.

Pit-stop in Saua Stefanu. Un scurt respiro dupa serpentine, inainte de ataca una din putinele portiuni inca offroad.

Poza de grup

Poza de grup: Edu, Dan, Zoli si Iren.

Serpentinele vazute de sus

Dupa saua Stefanu s-a ingrosat nitel distractia, namolul gros si panta putin mai accentuata a scos untul din riderul cu Aprilia. Gumele de sosea si pozitia de pilotaj veneau din alta lume. Edu a rezistat eroic aproape pana la capat, dar la penultima curba, nestiind cat o mai tine asa, a predat stafeta. Aprilia a urcat de acolo calarita de fiul meu. Imi pare rau ca nu am filmat, pozele nu redau farmecul acestui rodeo ad-hoc.

 

Lupta cu namolul

Punctele mici sunt motoristi in lupta cu namolul

Aprilia si namolul

Aprilia ajunge incet-incet la liman

Sus peisajul e superb. Esti pe creasta, in toate partile se deschid superbe vai. Te simti pe acoperisul lumii.

Lacuri glaciare

Pe de alta parte batea un vant taios, care te facea sa te bucuri iute-iute de priveliste si sa iti iei la revedere.

Poza de grup

Daca poate fi ceva la fel de spurcat decat namolul, e asfaltul impecabil dat cu nisip antiderapant. De asta am avut partea din Valea Urdele pana dincolo de pas, in statiunea Ranca. Sincer era mai fain cand nu era asfaltul, aveai o aderenta impecabila.  Pe cand am ajuns in pasul Urdele, pe la 2150m, a inceput unul din cele mai frumoase amurguri pe care le-am vazut, care ne-a insotit pana dincolo de statiunea Ranca. Intr-un fel ne deplasam impreuna cu ultimele raze de soare care coborau in spatele varfurilor.

Amurg

Ni se asterne la picioare intreaga Oltenie. La ce senin era cerul, asteptam sa vad in departare si Dunarea :)

Amurg

Dincolo de Ranca ne-am luat ramas bun de la lumina. A inceput coborarea spre vale, spre intunericul care ne-a insotit urmatorii 100 km pana acasa.

In mod paradoxal sus la munte a fost considerabil mai cald decat in vale. De la Novaci incolo ne-a luat in primire un frig patrunzator care a devenit muscator in momentul in care am ajuns in Defileul Jiului. Trecerea prin satele intunecate nu a avut nimic placut, asa ca intrare pe Defileu a fost o binecuvantare. Pana la Lainici am indurat frigul, acolo am tras pe dreapta sa ne dezmortim. Un plus de caldura ni l-a adus manastirea, unde ne-am adapostit cateva minute sa ne incalzim in lumanarar :).

Ca o incununare a intregii zile, Tengaiului i-a revenit vechea boala de a inceta sa mai incarce bateria, asa ca m-a lasat fara lumini in mijlocul Defileului. Am continuat drumul cu locator de Batman, cu niste felinare lesinate pe post de far si pozitii, sprijinit fiind de luminile Dominatorului in fata si proiectoarele Apriliei batand din spate. Asa am ajuns cu bine la Petrosani, inainte ca luminile mele sa moara de tot. Ba ale naibii incepusera chiar sa-si revina cand Tengaiul s-a vazut la caldurica in garaj :)

Acum ambele noastre motoare stau cuminti si asteapta un sezon 2011 adevarat, cu asfalt uscat sau namol lipicios, dupa caz.

 

Free template 'Colorfall' by [ Anch ] Gorsk.net Studio. Please, don't remove this hidden copyleft!